Organele asociatiei sunt:
a) adunarea generala;
b) consiliul director;
c) cenzorul sau, dupa caz, comisia de cenzori.
Art. 21.
(1) Adunarea generala este organul de conducere, alcatuit din totalitatea asociatilor.
(2) Competenta adunarii generale cuprinde:
a) stabilirea strategiei si a obiectivelor generale ale asociatiei;
b) aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli si a bilantului contabil;
c) alegerea si revocarea membrilor consiliului director;
d) alegerea si revocarea cenzorului sau, dupa caz, a membrilor comisiei de cenzori;
e) infiintarea de filiale;
f) modificarea actului constitutiv si a statutului;
g) dizolvarea si lichidarea asociatiei, precum si stabilirea destinatiei bunurilor ramase dupa lichidare;
h) orice alte atributii prevazute in lege sau in statut.
(3) Schimbarea sediului poate fi hotarata de catre consiliul director, daca aceasta atributie este prevazuta expres in statut.
(4) Adunarea generala se intruneste cel putin o data pe an si are drept
de control permanent asupra organelor prevazute la art. 20 lit. b) si
c).
(5) Regulile privind organizarea si functionarea adunarii generale se stabilesc prin statut.
Art. 22.
(1) Asociatul care, intr-o anumita problema
supusa hotararii adunarii generale, este interesat personal sau prin
sotul sau, ascendentii sau descendentii sai, rudele in linie colaterala
sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv nu va putea lua parte
la deliberare si nici la vot.
(2) Asociatul care incalca dispozitiile alin. (1) este raspunzator de
daunele cauzate asociatiei daca fara votul sau nu s-ar fi putut obtine
majoritatea ceruta.
Art. 23.
(1) Hotararile luate de adunarea generala, in
limitele legii, ale actului constitutiv si/sau ale statutului sunt
obligatorii chiar si pentru asociatii care nu au luat parte la adunarea
generala sau au votat impotriva.
(2) Hotararile adunarii generale, contrare legii, actului constitutiv
sau dispozitiilor cuprinse in statut, pot fi atacate in justitie de
catre oricare dintre asociatii care nu au luat parte la adunarea
generala sau care au votat impotriva si au cerut sa se insereze aceasta
in procesul-verbal de sedinta, in termen de 15 zile de la data cand au
luat cunostinta despre hotarare sau de la data cand a avut loc sedinta,
dupa caz.
(3) Cererea de anulare se solutioneaza in camera de consiliu de catre
judecatoria in circumscriptia careia asociatia isi are sediul. Hotararea
instantei este supusa numai recursului.
Art. 24.
(1) Consiliul director asigura punerea in
executare a hotararilor adunarii generale. El poate fi alcatuit si din
persoane din afara asociatiei, in limita a cel mult o patrime din
componenta sa.
(2) In exercitarea competentei sale, consiliul director:
a) prezinta adunarii generale raportul de activitate pe perioada
anterioara, executarea bugetului de venituri si cheltuieli, bilantul
contabil, proiectul bugetului de venituri si cheltuieli si proiectul
programelor asociatiei;
b) incheie acte juridice in numele si pe seama asociatiei;
c) aproba organigrama si politica de personal ale asociatiei, daca prin statut nu se prevede altfel;
d) indeplineste orice alte atributii prevazute in statut sau stabilite de adunarea generala.
(3) Regulile generale privind organizarea si functionarea consiliului
director se stabilesc prin statut. Consiliul director isi poate elabora
un regulament intern de functionare.
(4) Nu poate fi membru al consiliului director, iar daca era, pierde
aceasta calitate orice persoana care ocupa o functie de conducere in
cadrul unei institutii publice, daca asociatia respectiva are ca scop
sprijinirea activitatii acelei institutii publice.
Art. 25.
Dispozitiile art. 22 se aplica in mod
corespunzator si membrilor consiliului director. Deciziile consiliului
director, contrare legii, actului constitutiv sau statutului asociatiei
pot fi atacate in justitie, in conditiile prevazute la art. 23.
Art. 26.
Consiliul director poate imputernici una sau mai
multe persoane cu functii executive, inclusiv persoane care nu au
calitatea de asociat ori sunt straine de asociatie, pentru a exercita
atributiile prevazute la art. 24 alin. (2) lit. b) si d).
Art. 27.
(1) Controlul financiar intern al asociatiei este asigurat de un cenzor.
(2) Pentru asociatiile cu mai mult de 100 de membri inscrisi pana la
data intrunirii ultimei adunari generale, controlul financiar intern se
exercita de catre o comisie de cenzori.
(3) In realizarea competentei sale cenzorul sau, dupa caz, comisia de cenzori:
a) verifica modul in care este administrat patrimoniul asociatiei;
b) intocmeste rapoarte si le prezinta adunarii generale;
c) poate participa la sedintele consiliului director fara drept de vot;
d) indeplineste orice alte atributii prevazute in statut sau stabilite de adunarea generala.
(4) Comisia de cenzori este alcatuita dintr-un numar impar de membri,
din care majoritatea este formata din asociati. Membrii consiliului
director nu pot fi cenzori.
(5) Regulile generale de organizare si functionare ale comisiei de
cenzori se aproba de adunarea generala. Comisia de cenzori isi poate
elabora un regulament intern de functionare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu